luni, 12 mai 2008

Interzis cainilor si romanilor !


Un afiş xenofob plasat la intrarea unui magazin din insula spaniolă Mallorca a scandalizat comunitatea română şi a condus la sesizarea justiţiei.
Un proprietar de magazin din Alcúdia, Mallorca, a plasat în vitrina sa un afiş în culorile României pe care se afla scris: “Atenţie! Se interzice intrarea fără aviz anterior a câinilor şi a românilor, altfel vor ieşi mâncând pământul”. Proprietarul respectiv a explicat că a decis să pună afişul după ce a suferit furturi în valoare de 3.000 de euro, toate comise de cetăţeni din România.

Gărzile Civile au iniţiat deja o anchetă în cazul proprietarului de magazin, după ce i-au cerut acestuia să îndepărteze afişul jignitor, arată ziarul local “Diario de Mallorca”. Ancheta vizează încălcarea drepturilor fundamentale ale omului şi a libertăţilor publice.
Sursa: Cotidianul

Niciun comentariu: