Se afișează postările cu eticheta fan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fan. Afișați toate postările

miercuri, 12 martie 2008

Bin Laden, fan Arsenal!


Puţini sunt cei care bănuiesc că temutul terorist Osama Bin Laden (foto stânga), cel mai căutat om al planetei, are o pasiune ascunsă pentru fotbal.

Alţi suporteri de lux ai „tunarilor“: Fidel Castro, Regina Elisabeta a II-a, Regele Olav al V-lea al Norvegiei, Kevin Costner, Paulo Coelho.

Ca orice microbist, liderul grupării Al-Qaeda are şi un club favorit: Arsenal Londra. Se spune chiar că, în prima jumătate a deceniului trecut, Bin Laden a urmărit câteva meciuri din tribunele arenei „Highbury“. Totul a fost dezvăluit în cartea lui Adam Robinson, „Bin Laden: În spatele măştii terorii“. Potrivit autorului, la începutul anului 1994 teroristul a locuit trei luni în Londra, răstimp în care a urmărit de la faţa locului patru dintre meciurile „tunarilor“ , inclusiv cele din Cupa Cupelor contra lui Torino şi PSG.

Mai mult, el le-ar fi cumpărat băieţilor săi tricouri personalizate din magazinul de suveniruri. Fanii englezi au inventat chiar şi un cântec dedicat lui Bin Laden: „Se ascunde lângă Kabul - Dar iubeşte pe Arsenal - Osama, oh, oh, oh!“. Cu toate acestea, dragostea sa pentru fotbal nu l-a împiedicat să fie „artizanul“ unui plan de masacrare a echipei de fotbal a Statelor Unite la Cupa Mondială din 1998, care, din fericire, nu a avut finalitate.
Sursa: Prosport