sâmbătă, 21 februarie 2009

Noua taxa auto a intrat in vigoare


Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/2009 , prin care taxa auto este redusa cu o treime, a intrat in vigoare joi, odata cu publicarea ei in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103.

OUG nr. 7/2009 mai stabileste ca pentru autovehiculele achizitionate inainte de data de 15 decembrie 2008 si care nu au fost inmatriculate in Romania pana la data intrarii in vigoare a acestei ordonante de urgenta, se va aplica nivelul taxei pe poluare pentru autovehicule prevazut in OUG nr. 50/2008, adica cel in vigoare pana la triplarea taxei prin OUG nr. 208/2008 .

Astfel, posesorii de masini second-hand cumparate inainte de 15 decembrie si neimatriculate pana la intrarea in vigoare a OUG nr. 7/2009, trebuie sa depuna in 20 de zile la organul fiscal competent, actele necesare calcularii taxei la nivelul stabilit inaintea triplarii.

De asemenea, pentru autovehiculele achizitionate in vederea inmatricularii in Romania inainte de data de 15 decembrie 2008 si care au fost inmatriculate in Romania ulterior acestei date, cu plata taxei pe poluare triplata, diferenta dintre taxa platita si cea stabilita potrivit OUG nr. 50/2008 se restituie, la cerere, in termen de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire insotite de documentatia necesara

Procedura de restituire va fi stabilita prin ordin comun al ministrului mediului si al ministrului finantelor publice, in termen de 30 de zile de la data publicarii OUG nr. 7/2009.

Persoanele care au achizitionat autovehicule dupa data de 15 decembrie 2008 si care au achitat taxa pe poluare pana la data intrarii in a OUG nr. 7/2009, nu se supun prevederilor ordonantei de urgenta.

In schimb, OUG nr. 7/2009 pastreaza prevederile OUG nr. 218/2008 prin care se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare autoturismele cu norma de poluare euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 de centimetri cubi, precum si utilitarele cu norma de poluare euro 4, care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania sau in statele membre ale UE. Suspendarea taxei in cazul acestor categorii de autovehicule se va aplica pana la data de 31 decembrie 2009 inclusiv.

Suspendarea taxei nu se va aplica si in cazul autoturismelor cu norma de poluare euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 de centimetri cubi, precum si al utilitarelor cu norma de poluare euro 4, inmatriculate pentru prima data in afara Uniunii Europene si care se inmatriculeaza in Romania. Pentru a va calcula taxa auto click aici
Sursa : Avocat.net

Niciun comentariu: