duminică, 22 iunie 2008

Samsung lanseaza telefonul i900 Omnia


Samsung incearca sa preintampine lansarea de astazi a noului iPhone 3G de la Apple cu propriul sau model de telefon high-end.
Samsung i900 Omnia este un telefon high-end ce include o lista impresionanta de functionalitati ce pot atrage atentia oricarui amator de iPhone.

Telefonul ofera conectivitate 3G, cu suport pentru HSDPA pentru transfer de date la 7,2 Mbps, plus WiFi, Bluetooth 2.0 + EDR si USB 2.0. De asemenea, in mod normal pentru un astfel de telefon, este inclus si un receiver GPS.

i900 Omnia se remarca printr-un ecran touchscreen de 3,2″ cu rezolutie WQVGA (240 x 400 pixeli) si care include si functionalitate haptica si de vibrare, pentru a oferi feedback utilizatorilor la interactiunea cu acesta. Telefonul include si accelerometru care detecteaza pozitia si roteste automat imaginea, cand telefonul este inclinat.

Pe langa touchscreen, telefonul dispune si de un mini-pad touch-sensitive pentru navigare atunci cand butoanele virtuale de pe ecran sunt poate prea mici.

Alte functionalitati sunt camera de 5 Mpixeli cu auto-focus, detectie de fete si zambet, auto-panorama, stabilizator de imagine si geotagging pentru fotografii, radio FM si iesire TV. Telefonul se remarca prin imensa memorie interna, care rivalizeaza cu iPhone-ul, venind in 2 versiuni, cu 8 GB sau 16 GB, expandabila cu carduri microSD.

i900 Omnia este un telefon de tip smartphone, bazat pe Windows Mobile 6.1 Pro, dar care vine cu interfata proprietara Samsung TouchWiz. De asemenea, in loc de Internet Explorer, telefonul foloseste Opera Mobile ca browser, oferind o experienta de navigare similara cu cea de pe PC.

Pretul telefonului nu a fost deocamdata anuntat, dar acesta va fi aflat in curand, deoarece acesta va fi disponibil foarte repede pe piata, mai intai in Asia, apoi, din luna iulie, si in Europa.

(Sursa: Engadget, Electronista)

Niciun comentariu: