marți, 18 martie 2008

Serviciul secret israelian si-a facut blog


Patru agenti ai Shin Bet, serviciul secret israelian, povestesc pe blog despre vietile lor in cadrul agentiei.

Serviciul secret intern al Israelului, Shin Bet, si-a creat un blog pe care scriu patru dintre agentii sai, relateaza BBC News. Doar siluetele acestora pot fi vazute, iar numele lor reale nu sunt dezvaluite, pseudonimele fiind litere din alfabetul ebraic.

Agentul Chet, singura femeie dintre cei patru, lucreaza in domeniul tehnologiei. Aceasta a declarat ca a acceptat sa lucreze in cadrul Shin Bet din cauza programului mai bun oferit de agentie, in comparatie cu programul pe care il avea in cadrul unor companii private. Exista anumite lucruri din slujba ei pe care nu le poate discuta nici macar cu sotul, mai spune agentul Chet pe blog, dar, adauga ea, nici unuia dintre ei nu le face placere sa vorbeasca despre serviciu acasa.

Agentul Aleph, poreclit “Expertul” pe blog, incearca sa le creeze o alta imagine cititorilor despre felul in care lucreaza cei din Shin Bet. “Nu lucram in subsoluri si nu ne petrecem ziua cu castile in urechi”, scrie acesta pe blog.

Initiativa serviciului secret israelian are ca scop atragerea unor noi recruti. Unele locuri de munca disponibile, afisate pe site-ul Shin Bet, sunt marcate cu o stea rosie si sloganul “hot job”. Cei interesati au posibilitatea de a avea “misiuni temporare”, sa lucreze singuri si sa dobandeasca o varietate de “calificari speciale”.

Un oficial din cadrul serviciului intern de securitate israelian a declarat ca vor sa informeze publicul ca agentia ofera si alte locuri de munca decat combaterea atacurilor paramilitare palestiniene. Acelasi oficial, citat de BBC, mai spune ca agentia a fost asaltata de membri ai publicului israelian care doresc sa afle mai multe informatii in privinta locurilor de munca oferite de Shin Bet, salariul si chiar mancarea oferita agentilor.

Niciun comentariu: